Plasticul ar putea deveni combustibil pentru mașinile cu hidrogen
Utilizarea plasticului nu este bună pentru pâmânt și mai ales pentru mări și oceane deoarece nu este biodegradabil, dar oamenii de știință de la Universitatea Swansea ar putea avea o soluție pentru deșeurile din plastic care ucid mii de creaturi marine în fiecare an.
Într-o nouă lucrare de cercetare, condusă de Dr. Mortiz Kuehnel, ne arată cum deșeurile din plastic ar putea fi transformate în hidrogen, care la rândul lui, ar putea fi folosit pentru alimentarea mașinilor cu hidrogen.
„Folosim foarte mult plastic în fiecare an, miliarde de tone, și doar o fracțiune este reciclat. Încercăm să găsim o utilizare a plasticului care nu este reciclat”, a declarat Dr. Kuehnel.
Oamenii de știință plănuiesc să transforme plasticul în hidrogen prin tăierea și zdrobirea plasticului apoi prin adăugarea unui catalizator foto. Acest material poate absorbi lumina soarelui apoi o poate transforma în energie chimică. Mai departe, plasticul este pus într-o soluție alcalină care este expusă luminii solare sau expusă unei lumini artificiale, producându-se astfel bule la suprafața lichidului, adică hidrogen gazos. La rândul lui, hidrogenul gazos ar putea fi folosit drept combustibil pentru automobile.
Problema cu reciclarea sticlelor de plastic constă în faptul că aceste sunt PET (polietilenă tereftalat) care trebuie spălat înainte de a fi reciclat într-o nouă sticlă. Procesul oamenilor de știință nu neceistă spălarea plasticului uleios sau murdar pentru că acesta poate degrada mai multe tipuri de deșeuri. „Chiar dacă există rămășițe de mâncare sau grăsime de la o cutie de margarină reacția de producere a hidrogenului nu este oprită, dimpotrivă este și mai bună”, a mai spus Kuehnel.
De asemenea, procesul cercetătorilor este mai ieftin decât reciclarea plasticului, care de multe ori este aruncat la groapa de gunoi sau ars pentru că este prea scumpă reciclarea. Ca să-ți faci o idee despre cât de scump este ai nevoie de 4000 de dolari pentru a recicla o tonă de pungi de plastic.
În același timp, mașinile electrice, ușor-ușor, devin realitate, iar Toyota, de exemplu, vrea să vândă 1 milion de mașini electrice și pe bază de hidrogen până în 2030. În Japonia, Toyota va lansa în 2020 un autobuz cu pile de combustie (fuel cell), componente necesare pentru a combina hidrogenul și oxigenul pentru a produce electricitate.
Proiectul oamenilor de știință este încă la început și probabil vor mai trece câțiva ani până când plasticul va putea fi folosit drept combustibul pentru mașinile cu hidrogen, dar este un pas în direcția corectă.